pe cărările patriei

pe cărările patriei

luni, 9 ianuarie 2017

Lumini și umbre pe cărări europene

Cercetările sociologice derulate în preajma aderării României la Uniunea Europeană au scos  în evidență o percepție extrem de favorabilă a românilor despre Uniunea Europeană. În urmă cu 10 ani, încrederea în instituțiile europene depășea 70%, fiind la nivelul cel mai ridicat din ţările membre. Euroscepticismul  a fost la început aproape nesemnificativ (sub 10%), în comparaţie cu situaţia din alte state europene, unde era situat la 20-30%[1]. În contrast, încrederea în guvern, în parlament sau în clasa politică din România era situată constant sub 30%.  În 2007, Uniunea Europeană reprezenta pentru români o viață mai bună (45%), libertatea de a circula, de a munci şi de a studia în UE (40%), pace (36%) şi prosperitate (27%)[2]
Românii și-au investit speranța în Europa și și-au proiectat așteptările într-un orizont de salvare aproape mitic. Integrarea în UE era  văzută ca o soluție pentru toate problemele românilor. Sărăcia, corupția, lipsa locurilor de muncă, problemele din educație și sănătate - toate urmau să dispară odată cu aderarea la UE. Integrarea europeană era singura și probabil ultima şansă istorică a României a se distanţa de trecutul recent şi de a intra irevocabil pe o traiectorie a modernizării şi a unei vieţi mai bune pentru cetăţenii ei.
Neîncrederea în clasa politică din România urma să fie compensată de încrederea în instituțiile europene, în forța lor de schimbare și modernizare.  Românii au văzut că, sub presiunea celor de la Bruxelles, România se schimbă. Politicienii noștri au fost forțați să devină mai transparenți în gestionarea banului public și poate chiar mai puțin corupți. Măsurile  de declarare a averilor, de prevenire și combatere  a conflictelor de interese și a incompatibilităților  au fost binevenite și i-au pus pe mulți dintre politicieni în gardă.  În plus, instituții precum Agenția Națională de Integritate și Direcția Națională Anticorupție au devenit din ce în ce mai curajoase în lupta lor cu politicienii corupți. E drept că după aderare, odată ce s-au văzut cu sacii în căruță, unii politicienii români au abdicat de la rigorile de club ale UE și au reîncercat să revină la vechile obiceiuri. Noroc că, prin mecanismul de cooperare și verificare, ochiul rece al celor de Bruxelles a fost mereu vigilent la orice abatere. În acest fel, justiția a căpătat mai multă încredere și a devenit mai independentă. Cine și-ar fi imaginat în 2004, de pildă, că un premier, zeci de miniștrii, parlamentari sau oligarhi vor ajunge în spatele gratiilor? România rămâne și acum în topul corupției în Europa, dar actorii corupției sunt mai vulnerabili față de cum erau în urmă cu 10 ani.
Și economia României s-a schimbat în bine după aderare. În 10 ani, salariul mediu net de a crescut de la 312 euro la 459 euro. PIB-ul României a crescut cu 75%, de la 98 miliarde euro la 172 de miliarde de euro. Investițiile s-au dublat, iar România a reușit să atragă fonduri europene în valoare de aproape 40 miliarde de euro. Alte 50 de miliarde de euro au fost injectați în economia românească de către cele 3 milioane de români care muncesc în străinătate. Suntem încă sub media europeană la venitul mediu pe cap de locuitor, dar dacă ne comparăm cu statele din afara UE, stăm mult mai bine.
Dincolo de cifre, avantajele integrării se resimt și la nivel de percepție[3]. Pentru 75% dintre români libertatea de circulație, accesul la fonduri europene, libertatea de a munci și de a învăța în Uniunea Europeană reprezintă avantaje nete ale aderării. 56% dintre români au fost într-o altă țară a UE, 62% au pe cineva care muncește în Uniunea Europeană, 17% au pe cineva care studiază în UE, iar 8% au beneficiat de finanțare europeană.
Și totuși, la 10 ani de la integrare, 47% dintre români declară că trăiesc mai prost. Perdanții integrării sunt în general cei vârstnici, fără studii superioare, din mediul rural și preponderent din Moldova. Există însă și câștigători ai integrării europene. Ei sunt, în general, cei cu studii superioare, din mediul urban,  până în 35 ani, din București și Transilvania.
Per ansamblu, 62% dintre români cred că România a avut de câștigat în urma integrării, dar 29%  cred că a avut de pierdut. Românii au început să demitizeze propria imagine despre Uniunea Europeană şi să vadă şi dezavantajele integrării: pierderea identităţii naţionale (65%), ameninţarea migraţiei (62%), transformarea în piaţă de desfacere pentru produsele UE (61%),  pierderea independenţei şi guvernarea ţării de către birocraţii de la Bruxelles (54%). Multe sectoare din România suferă la capitolul competitivitate și fac cu greu față concurenței la nivel european. Piața românească a fost invadată de produse europene, iar mulți dintre producătorii români, în special din agricultură,  au început să vadă în libera circulație a bunurilor și serviciilor mai degrabă o amenințare, în loc de oportunitate.
Nu putem însă să dăm vina pe Europa pentru ceea ce nu merge în România.  49% dintre români consideră că aderarea s-a negociat prost, iar 44% cred că s-a negociat bine. Responsabilitatea privind beneficiile ratate ale integrării este atribuită în cea mai mare parte politicienilor români (95%), numai 55% considerându-i responsabili pe decidenții din instituțiile europene și 39% pe politicienii din alte state ale UE. De asemenea, lipsa de încredere în politicienii români se vede și în felul în care este reprezentată România la Bruxelles, 65% fiind nemulțumiți din acest punct de vedere.
Nici identitatea europeană a românilor nu s-a dezvoltat foarte puternic. Dacă identitatea națională este definitorie pentru 90% dintre români, numai jumătate dintre români se simt cu adevărat europeni. Românii, la fel ca și alți europeni, sunt mai puțin informați (57%) și mai puțin interesați (54%) de ce se întâmplă cu politicile europene. Cu toate acestea, temele majore ale Uniunii Europene  (criza imigranților, ieșirea Marii Britanii din UE, criza economică din Grecia sau relația UE cu Turcia) sunt cunoscute de aproape 90% din respondenți pentru că au fost preluate de politicienii locali şi de media pe agenda internă.
Dar neîncrederea în funcționalitatea instituțiilor europene a apărut și la români.  Majoritatea românilor apreciază că interesele lor le sunt reprezentate în mică măsură de către Comisia Europeană (62%) sau Parlamentul European (72%), aproape la același nivel cu dezamăgirea față de parlamentarii români (76%). Pe acest fond, încrederea  în instituțiile europene (comisie, parlament si consiliu) a coborât de la 70% din perioada de preaderare la 30% , semn că investiţia de speranţă este ajustată de realitate, uneroi cu o doză destul de mare de dezamăgire. Dezamăgirea a venit poate şi dintr-un tratament diferenţiat aplicat de decidenţii europeni. Românii au văzut că exigențele nu sunt aceleași pentru toți europenii și s-au întrebat dacă nu cumva există cetățeni de rangul 2 în Uniunea Europeană. Cum altfel ar putea fi interpretat faptul că în condițiile în care toate condiționalitățile tehnice au fost îndeplinite, suntem ținuți în afara spațiului Schengen de ani buni?
Oricum, Uniunea Europeană nu mai pare să fie ceea ce a fost odată. Spațiul Schengen - ca simbol al liberei circulații – începe să devină o problemă atât timp cât migrația nu poate fi stăvilită la porțile Europei. Ungaria a ridicat garduri de sârmă ghimpată, iar cele mai multe țări au reintrodus controlul la frontieră?  Trasnparentizarea graniţelor pare să fie acum o iluzie. Cu toate acestea, 48% dintre români mai cred că România va fi primită în spațiul Schengen în 2017. Și aderarea la euro stă sub zodia optimismului, 60% dintre români fiind convinși că Romania este pregătită să adere la zona euro şi asta  în condițiile în care criza din Grecia  și problemele din Italia și Spania au făcut ca încrederea în moneda europeană să se clatine serios.
Europa anului 2017 este fracturată. Cetăţenii din România, alături de cei din Lituania, Bulgaria, Spania, Italia și Croația, consideră că lucrurile merg mai bine în UE decât în țara lor şi văd în Uniunea Europeană o oportunitate de optimizare a politicului  şi a economiei locale.  Alţii, pe fondul gestionării deficitare a crizei imigranților sau a problemelor din zona Euro, consideră că lucrurile merg mai prost la nivel european decât în țara lor (Luxemburg, Țările de Jos, Suedia, Irlanda, Finlanda, Regatul Unit, Austria, Ungaria, Germania, Malta, Estonia, Portugalia, Cipru și Danemarca)[4]. În aces caz, se dezvoltă fie tendinţe centrifuge, de ieşire din UE sau de fracturare, cum ar fi ideea unei Europe cu 2 viteze.  Europenii încep să vadă mai degrabă ce îi separă, nu cea ce îi uneşte în situaţii de criză. Diferenţele de poziţie între ţările din vestul şi cel din estul Europei în problema redistribuirii refugiaţilor sunt elocvente în acest sens. De fapt, disensiunile sau incorenţele decizionale privind migraţia, poziţia faţă de Rusia, politica de apărare şi de securitate, politica energetică şi chiar cele privind viitorul Europei fac ca Uniunea Europeană să fie percepută mai degrabă ca o construcţie firavă în faţa valurilor istoriei. 
Procesul de identificare cu Uniunea Europeană depinde în mod major de beneficiile percepute ale relației cu Uniunea Europeană. Brexitul a avut succes în referendumul din Marea Britanie pentru că politicenii naţionalişti au ştiut să arate mai bine cu degetul către Bruxelles atunci când oamenii erau în căutarea unui vinovat pentru toate neîmplinirile lor.  Cert e că Uniunea Europeană s-a îndepărtat de oameni şi multe decizii par să fie luate către birocraţi fără consultarea cetăţenilor. Acelaşi eurobarometru[5] punctează faptul că 60% dintre cetățenii UE cred că vocea lor nu contează în politicile adoptate la nivel european, iar 54% cred că Uniunea Europeană se îndreaptă în direcția greșită. În plus, actualul leadership al Uniunii Europene nu are forţa de reprezentare simbolică pentru cetăţeni, în percepţia publică liderii de facto ai Europei în chestiunile fundamentale din ultimii ani fiind cancelarul german şi preşedintele Franţei.
Când vine vorba de viitorul Europei, studiul IRES din decembrie 2016 ne arată că românii sunt împărțiți, jumătate îl văd ca fiind unul optimist, în timp ce 45% îl văd mai degrabă pesimist. Principalele provocări pentru viitorul Uniunii Europene stau în terorism (27%), imigrație (18%), ieșirea altor state din UE (14%), relația cu Rusia (12%), prăbușirea zonei euro (8%) și naționalismul (4%).  Românii înţeleg că Europa în care am intrat în 2007 nu mai e Europa de azi.  Cu toate acestea, 80% dintre ei cred că e mai bine ca România să rămână în UE. Schimbul pare să fie perceput încă favorabil pentru România. Poate că se întâmplă lucrul acesta și pentru că politicienii români nu au exerciţiul gândirii strategice. Nimeni nu este dispus să ia în calcul acum scenariul cel mai pesimist, în care Uniunea Europeană se dizolvă, devine irelevantă şi încetează să existe. Poate e mai uşor să laşi istoria să curgă pur și simplu şi să trăieşti în zona imediatului ca prioritate.  Dar vine o zi în care e posibil să te întrebi ce ai fi putut face pentru a evita dezastrul. Pe de altă parte, chiar dacă decidenţii români ar avea un plan B, orice opțiune ce se distanțează de libertate, toleranţă şi democraţie, pe termen lung, nu ar putea fi decât una perdantă pentru cetăţeni.

Pentru că, în fond, provocarea acestui sfârşit de ciclu istoric post comunist este de a alege  între un liberalism în plină criză, demonetizat de corupţia politicului şi incapacitatea economicului de a genera prosperitate și un iliberalism demagogic, ce netezește calea revenirii la naționalism, xenofobie și autocratism. Un drum plin de riscuri, pentru că de aici până la o Europă în haos nu mai e decât un pas!

Publicat in revista SINTEZA, ianuarie 2017




[1] Eurobarometru, aprilie 2007
[2] idem
[3] Studiul IRES privind 10 ani de la aderarea în UE, decembrie 2016.
[4] http://www.europarl.europa.eu/pdf/eurobarometre/2016/parlemetre/eb86_1_parlemeter_synthesis_ro.pdf
[5] idem

Ucigaşii speranţei

Am auzit adesea oameni care  aproape că idolatrizează trecutul, spunând: „ Ce fabrici, ce uzine, se făceau înainte! Ce şcoală! Azi, nimeni ...