pe cărările patriei

pe cărările patriei

joi, 2 aprilie 2015

Sfârșitul unei generații

„Noi in anul 2000
Când nu vom mai fi copii
Vom face ce-am văzut cândva
Toate visele îndrăzneţe
In fapte le vom preschimba.


Definirea generaţiilor nu ţine în mod necesar de demografie, ci de un anumit pattern cultural identificabil prin trăsături distincte şi asociat cu un moment semnificativ în istorie. Obsesia sociologilor (şi nu numai a lor)  este de a crea categorii,  de a simplifica percepţia  unei generaţii prin reducerea la câteva atribute semnificative. Însă simplificarea,  reducţionismul perceptiv duc la pierderea nuanțelor şi astfel e posibil ca mulţi dintre exponenţii unei generaţii să nu se recunoască în modelul propus.
De pildă, aşa aflăm că generaţia celor care s-au născut după al doilea război mondial până în 1965 este generaţia “boomers”. Ei sunt cei care au urmat generaţiei “vinovaţilor” -  a celor  care au experimentat războiul, au purtat responsabilitatea lui şi a căror sarcină principală a fost  de reașezare şi reconstrucţie a lumii postbelice. În plin război rece, copiii “boomers”  au fost supuşi intens ideologizării şi amenințării unui conflict nuclear. Din acest motiv, ei au căutat mereu siguranţa.  Familia  a fost şi este  pentru “boomers” o valoare  cheie. Au crescut odată cu utilizarea aproape globală a  radioului, cu apariţia televiziunii şi cu începuturile  publicităţii la scară globală. S-au detaşat de vinovăţiile părinților şi au redescoperit libertatea prin hippie şi rock and roll. Ei sunt  cei care au venit cu un puternic mesaj de libertate civică prin mişcările sociale ale anului 1968.
Într-o altă încercare de încadrare stereotipară, se consideră că urmaşii generaţiei “boomers “  fac parte din generaţia  X sau generaţia celor născuţi după 1965 până în 1978. Fiind şi primii consumatori de media pe scară largă, în special ai televiziunii, ei au fost expuşi intens publicităţii şi sunt consideraţi şi prima generaţie a consumului. Şi pentru că se revoltă faţă de modelul de putere piramidală construit de generaţia “boomers”, ei refuză autoritatea, indiferent dacă e politică sau corporatistă. Cei din generaţia X  vor afirmare profesională  şi personală. Apare familia cu dublă carieră, ceea ce atrage o scădere masivă a natalităţii. Femeile ajung să devină independente financiar, ceea ce duce la o creştere masivă a ratei divorţurilor. Familia devine mai puţin importantă pentru generaţia X, în comparaţie cu cea a părinţilor, dar oricum mai importantă decât pentru generaţiile care îi urmează.  Cei care fac parte din generaţia X muncesc mai puţin decât “boomers” , dar sunt mult mai inovativi. Sunt mai puţin tehnici faţă de generaţiile Y şi Z, dar au capacitatea de adaptare şi de învăţare a utilizării noilor tehnologii. Ei  fac parte dintre primii utilizatori pe scală largă a calculatoarelor şi, ulterior, a Internetului  şi telefoniei mobile. În plan politic, cei din generaţia X au refuzat  stabilitatea bipolară a lumii, jumătăţile de măsură în exercitarea libertăţii  şi au provocat schimbările semnificative din 1989, prin căderea  Zidului Berlinului  şi, implicit,  a Cortinei de Fier.  Ieşirea din spaţiul perimetral şi nevoia de explorare a lumii este o caracteristică specifică generaţiei X.
Generaţia Y  se referă la cei  născuţi după 1978 până în 2000. Ei reprezintă generaţia MTV, prima generaţie pentru care globalizarea  identitară este o realitate.  Individualismul este mult mai pregnant, colectivismul scade în intensitate. Apare  un soi de narcisism generaţional, prietenii fiind mult mai importanţi decât familia. Şcoala tradiţională este considerată inadecvată pentru a răspunde nevoilor generaţiei Y. Apare o dezideologizare totală, ceea ce face ca identităţile naţionale să fie din ce în ce mai puţin relevante. Se dezvoltă însă ideologii ale stilului de viaţă. Internetul devine principala sursă de informare şi formare, iar  expunerea vieţii personale şi  interacţiunea şi prin reţele  de socializare le sunt destul de familiare.
Cei născuţi după 2000 sunt numiţi generaţia  Z sau “milenialii”. Ei au crescut odată cu noile tehnologii comunicaţionale. Se mai numeşte şi generaţia Facebook pentru  că utilizarea smartphone-urilor, a tabletelor  şi comunicarea pe Facebook ajung aproape să substituie comunicare face-to-face.  Ei sunt conectaţi permanent, comunicarea şi publicitatea on-line fiind prevalente celei televizate. Pentru ei realitatea se mută on-line. Din acest motiv, părinţii lor din generaţiile  X  şi Y sunt foarte îngrijoraţi şi aproape disperaţi atunci când copiii Z stau toată ziua pe tabletă sau smartphone, fără să înţeleagă că tehnologia face parte din mediul de dezvoltare al copiilor Z.  Este considerată o generaţie superficială, adaptabilă şi  centrată pe nevoia de gratificare imediată.  Cei din generaţia Z  trăiesc  într-o lume fără graniţe şi sunt incapabili să înţeleagă rostul şcolii tradiţionale rămasă încă în tiparele generaţiei “boomers” , adică a bunicilor lor.  Pentru ei şcoala e pe Net, pentru că de acolo îşi pot lua informaţiile necesare acoperirii propriilor nevoi de informare şi dezvoltare.  Ei reprezintă şi prima generaţie care își educă  tehnologic părinţii şi bunicii, fiind  mult mai abili în utilizarea noilor tehnologii. Scopul lor nu este de a munci, ci de a experimenta cât mai mult pentru dezvoltarea personală.
Pe scurt, cam acestea ar fi tiparele majore  prin care diverşi autori au încercat definească  o generaţie sau alta. E drept că mult dintre aceste definiţii au fost date în  Occident şi fac în mare măsură referire la cei care au experimentat libertatea şi înainte de 1989. Cât de valide sunt însă aceste simplificări categoriale ale generaţiilor pentru spaţiul Europei de Est şi, în special, pentru România? Şi cât de mult diferă sau se asemănă definirile stereotipare ale generaţiilor  pentru perioada comunistă şi pentru postcomunism? Ce aşteptări mai putem avea în România de la generaţia X şi la câtă speranţă mai pot visa cei din generaţiile care vin?
Cred că pentru generaţia X din România multe din atributele globale sunt valide, dar există şi multe caracteristici sau diferenţe specifice. Neluarea lor în considerare ar duce tocmai la generalizări  în care poate cei mai mulţi dintre cei născuţi după 1965 nu s-ar recunoaşte.
Generaţia X este în mare măsură cunoscută la noi ca fiind mai degrabă generaţia “decreţeilor”, a celor care s-au născut după 1965 pentru că mai-marii zilei au decis că rolul femeii este să dea ţării cât mai mulţi copii.  Aşa se face că generaţia X este asociată cu o creştere a natalităţii, nu cu o scădere a ei.
Pentru românii generaţiei X  liderii comunişti au pregătit viitorul de aur, un proiect ideologic  în care poporul unic muncitor ar fi trebuit să înlocuiască diferenţele de clasă şi în care viziunea despre omul nou ar fi trebuit să fie sieşi suficientă. Dar cei din generaţia X au vrut mai mult, au vrut să nu decidă alţii pentru ei şi au ales libertatea. În acest fel, visele îndrăznețe şi faptele măreţe mult aşteptate în viitorul anului 2000 s-au spulberat într-o zi de decembrie în 1989. Cei din generaţia X s-au săturat ca falsele ideologii să le mai hrănească speranţa şi au crezut că revolta poate fi alternativa, iar libertatea  poate fi răspunsul la limitele şi frustrările unui spaţiu totalitar. Nu ştiau însă că libertatea avea să însemne şi multă responsabilitate.
Generaţia X din România  este generaţia celor între două lumi. Ei  au fost educaţi în comunism, dar s-au trezit că trebuie să supravieţuiască în plin capitalism. Este generaţia celor care au fost învăţaţi să îşi gestioneze destinul în deplină siguranţă, nu în incertitudine. Ei au văzut cum  părinţilor lor statul comunist le-a oferit o casă şi un loc de muncă, dar au descoperit că statul capitalist nu le oferă mai nimic.
Generaţia X a fost proiectată în România pentru a muncii într-o economie bazată pe o industrie comunistă construită de generaţia părinților, dar  au experimentat o economie în plină tranziţie spre capitalism, unde adesea privatizarea a fost echivalentă cu lichidarea.  Şi pentru că nu au găsit locuri de muncă în ţară, mulţi dintre românii generaţiei X au fost nevoiţi să aleagă calea pribegiei pentru a supravieţui. Experienţa multiculturală i-a schimbat pe mulţi din generaţia X.
Cei din generaţia  X au văzut ce înseamnă colectivismul forţat, ipocrizia discursului, dar şi solidarităţile oneste ale părinților lor.  Au ajuns adulţi şi  azi descoperă cum colaborarea între adulţii generaţiei X este extrem de dificilă, pentru că individualismul şi răceala relaţiilor dintre români au devenit definitorii.
Copiii generaţiei X au crescut odată cu cenzura şi definirea ideologică a realităţii, iar azi experimentează libertatea de expresie în toate formele ei posibile. Ei au crescut cu Mihaela şi ciocănitoarea Woody, în cele două ore de program TV permise de regimul ceaușist.  Copiii generaţiei X din România şi-au văzut proprii părinţi cum ascultau cu frică Europa Liberă şi Vocea Americii. Imaginea lor despre libertate era dată în mare măsură de vocile Lumii Libere.  Azi au descoperit că acele  voci nu erau decât nişte soldaţi ai cuvintelor în vâltoarea Războiului Rece.   Ca adulţi, cei din generaţia X  experimentează acum globalizarea, suprainformarea, dezinformarea  şi expunerea la mediocritate mediatică. Provocarea cheie a celor din generaţia X este să desluşească adevărul şi să selecteze din multitudinea producţiilor mediatice ceea ce corespunde valorilor şi gusturilor proprii.
Tehnologic vorbind, generaţia X a crescut în cultura cărţii tipărite. Cartea a fost şi un bun refugiu în faţa cenzurii şi a lipsei surselor alternative de informare. Azi, adulţii generaţiei X se adaptează pentru informare prin noile tehnologii IT, iar unii dintre ei  au devenit chiar exponenţi ai acestei noi industrii. 
Generaţia X nu a cunoscut  forţa comunicaţională a publicităţii decât în postcomunism. Brandurile cheie ale generaţiei X sunt DACIA, EUGENIA, pantofii de CLUJANA, ciocolata cu ROM şi tenişii de DRĂGĂŞANI. Adulţii generaţiei  X au trecut de la abstinenţa consumeristă  la supraconsum, o formă aproape de compensare simbolică identitară a insuficienței de bunuri experimentate în  anii comunismului.
A FI  nu se reduce la A  AVEA. De aceea ne întrebăm: sunt membrii generaţiei  X mai fericiţi acum decât în comunism?
Generaţia “boomers” sau  cea a părinţilor  generaţiei X este definită preponderent de dezamăgire în post comunism. Ei au văzut cum o întreagă industrie, construită cu sudoarea şi sacrificiile unei generaţii, a fost  devalizată sau vândută la fier vechi. Şi chiar dacă unii dintre ei trăiesc mai bine decât înainte 1989, se declară nostalgici şi visează la vremurile de odinioară. Ei par să fi uitat prea repede suferinţa generată de raţionalizarea energiei şi a alimentelor de dragul plăţii datoriilor externe. Şi pentru că nu se pot adapta, orice schimbare este percepută ca o ameninţare. Şi totuşi, destinele României postcomuniste au fost conduse aproape două decenii de către generaţia “boomers”, nu de către generaţia X.
Pentru cei  din generaţia X schimbarea  în postcomunism a adus provocarea adaptării la incertitudine şi individualism. Postcomunismul a zdruncinat din temelii toată educaţia primită ca şoim al patriei, pionier sau utecist. Cei din generaţia X nu se aflau în funcţii de conducere în ’89 şi timp de două decenii ei au văzut cum comunismul încă mai trăieşte în noi, cum orice reformă pare să fie o “schimbare, dar să nu se modifice mai nimic”.   Cei din generaţia X au fost martorii şi beneficiarii integrării europene şi euroatlantice.  Azi, cei mai mulţi dintre ei pot profita de libera circulaţie şi pot călători sau munci în străinătate. De aceea, se declară fericiţi într-o măsură mai mare decât părinţii lor.
Dar cei din generaţia X au fost şi martorii unei dezamăgiri profunde faţă de schimbările postcomuniste din România. Ei au văzut cum este pusă în scenă o dezindustrializare sistematică şi dispariţia capitalului românesc.  Când erau copii, cei din generaţia X erau educaţi să fie mândri de ceea ce au făcut părinţii lor.  Au mai văzut cum miturile fondatoare ale naţiunii nu mai sunt predate în şcoli, cum patriotismul a ajuns să fie ceva ruşinos şi cum banul a ajuns să fie singura ideologie.
Generaţia X a asistat adesea neputincioasă cum liderii din generaţia părinţilor lor, cel mai adesea nomenclaturişti de rangul doi, au ajuns să sufoce cetăţeanul de rând prin birocraţie şi corupţie.  Au văzut cum slugărnicia istorică a românilor rămâne şi cum unii politicieni nu au făcut altceva decât să schimbe Înalta Poartă de la  Istanbul sau  Moscova cu Bruxelles şi Washington.   Dar  cea mai gravă crimă a liderilor generaţiei „boomers”  a fost faptul că au ucis orice urmă de speranţă a noilor generaţii. Tinerii de azi îşi văd în proporţie de peste 50% destinul realizat în străinătate, nu în România.
În fine, ultimii şapte ani au însemnat pentru România  o predare de ştafetă. Lideri politici din generaţia X au ajuns în funcţii de miniştrii şi chiar premieri. Pentru mulţi din generaţia X, schimbarea mult aşteptată părea să hrănească speranţa şi să vindece dezamăgirea. Dar “lupii tineri” s-au dovedit a fi  mult prea flămânzi, iar nume precum Elena Udrea, Sorin Apostu, Dan Şova sau Darius Vâlcov au compromis definitiv încrederea că cei din generaţia X ar mai putea face vreo schimbare benefică pentru România.
Ultimul secol ne arată că există o anumită ciclicitate şi,  odată la 25-30 de ani, au avut loc schimbări istorice majore, cel mai adesea create de generaţiile  care  nu mai suportă răspunsul pe care prezentul  îl dă frustrărilor şi nevoilor lor.  Aşa au apărut primele două războaie mondiale, aşa au apărut schimbările din ’68 sau cele din ’89.  Estul post comunist a fost defazat cultural cu aproape o generaţie faţă de Occident, dar recuperează masiv prin comunicarea digitală şi prin globalizare. 

Au trecut 25 de ani şi liderii generaţiei X din România par să fi irosit şansa istorică de a schimba destinele unei naţiuni, fiind mânaţi de interese mărunte, corupţie şi  individualism feroce. Generaţia X este generaţia leadershipul-ui ratat. În timpul acesta, pentru că un nou ciclu de schimbare se conturează şi pentru că democraţia europeană nu îşi poate depăşi  propriile handicapuri, istoria creează răspunsuri de genul Putin, Erdogan sau Orban. E timpul ca alţii mult mai tineri să aibă dreptul la şansa unui leadership inspirat pentru România! Altminteri, vom experimenta din nou negura istoriei.
Articol publicat în revista SINTEZA, aprilie 2015

Ucigaşii speranţei

Am auzit adesea oameni care  aproape că idolatrizează trecutul, spunând: „ Ce fabrici, ce uzine, se făceau înainte! Ce şcoală! Azi, nimeni ...