pe cărările patriei

pe cărările patriei

sâmbătă, 24 august 2013

Jurnalism pe malurile Dâmboviței

Din lipsă de subiecte, pentru că în august mai toată lumea e  în vacanță,  moartea lui Florin Cioabă a fost timp de o săptămână evenimentul principal al jurnalismului de pe malurile Dâmboviței. A fost suficient ca o singură televiziune de știri să anunțe că regele romilor a murit în Antalya, pentru ca toate celelalte să explodeze pur și simplu cu așa-zise informații de tip breaking news. În câteva ore, moartea liderului rom s-a transformat în isterie mediatică: peste 150 de mii de romi vor participa la înmormântarea regelui romilor; Sibiul va fi paralizat; mii de jandarmi vor fi mobilizați pentru a asigura fluența circulației; corpul regelui romilor va fi repatriat numai după ce vor fi achitați 350.000 euro.  Romii au cerut guvernului să achite cei 350.000 de euro. Ba nu, 150.000 euro, apoi 35.000 euro, iar într-un final, 20.000 euro. Premierul refuză orice favoritism.  De fapt, romii nu au cerut nimic, dar: ”sicriul va fi poleit cu aur, va avea aer condiționat și va fi adus din America”. Ministerul de externe dă un comunicat în care se justifică pentru repatrierea în bune condiții a corpului cetățeanului român Cioabă Florin. Cortegiul funerar pleacă spre Sibiu. Partidele se întrec în declarații de compasiune. Președintele Băsescu face o vizită scurtă la Sibiu, depune o coroană de flori și scapă o lacrimă. Urmașul lui Cioabă îl consideră un al doilea tată.
Ca un paradox, televiziunea care a declanșat isteria, începe după câteva zile să acuze celelalte televiziuni de exagerare mediatică, ca și cum dreptul de a exagera ar fi exclusiv. În timpul acesta, prin studiouri, se perindă tot soiul de personaje (analiști, experți) care își dau cu părerea despre cum va arăta România în epoca post Cioabă. Avocații vorbesc despre testament, istoricii despre regalitate, sociologii despre tradiție. Datul cu părerea e ridicat deja la rang de profesie. Pe ecrane se perindă imagini cu familia Cioabă, apoi cu alți lideri romi care probează declarativ unitatea comunității de romi în jurul celui care a fost simbolul național și mondial al romilor. Ușor, ușor discursul mediatic alunecă în ridicol și, apoi, în penibil: “Regele autointitulat al romilor va fi înmormântat cu mare fast, va fi ceva cum nu s-a mai văzut, va avea cel mai scump costum, la palatul regal va avea loc încoronarea regelui țiganilor, mare jale în țigănie, țiganii au acum doi regi, unul național și unul internațional, împăratul Iulian nu e de acord cu doi regi, regele romilor ortodocși din Iași nu recunoaște autoritatea lui Cioabă, țigănie la încoronare, țigănie după încoronare etc.”
Jurnaliștii nu se mai jenează de corectitudinea politică, romii devin țigani pur și simplu, iar imaginile de la înmormântare sunt intercalate cu alte imagini cu romi care cerșesc sau fură în străinătate, cu nunți în palate țigănești, salbe de aur și mașini scumpe. Prejudecățile sunt realimentate și mai toată lumea din studiouri rostește cu o poftă aproape patologică: “țigan, țigan, țigan”. Un militant rom, purtând un tricou pe care scria “ Rasiștii au scula mică!”, vine și ne explică că: ”după DEX țigan înseamnă persoană cu apucături rele” și dezbaterea continuă. Romii din Iași, Galați și de prin alte părți nu recunosc autoritatea regelui căldărar, care, chipurile, ar fi rege, dar numai în Sibiu. Televiziunile scot un document în care mai multe instituții ale statului republican au recunoscut în 1992 autoritatea regelui Cioabă. Alții spun că această pseudo recunoaștere a fost rodul unei conspirații iliescene pentru a decredibiliza monarhia în primii ani după revoluție.  O fi autentic documentul sau nu? Nu contează, audiența crește. Apar și alte evenimente: un fost mare fotbalist aflat în suferință se sinucide sau cade de la etajul VI, mama unei vedete de cancan moare lovita în cap de o stâncă în timp ce vizitează o peșteră, dar la știri tot despre Cioabă se vorbește: “regele internațional a fost ales președinte al romilor, cei doi frați regi aproape s-au luat la bătaie, interlopii apără coroana, încoronarea e o mare țigăneală etc.” Dacă la început părea o glumă jurnalistică, acum totul devine o  comedie de prost gust care, dacă ar fi un film de Kusturica poate ar fi OK, dar e o realitate mediatică ce ne invadează lumea în care trăim și, ne place sau nu, ne reprezintă și pe noi, românii. Ridicolul a depășit granițele mediatice ale României, iar presa internațională a asociat tot acest spectacol de prost gust (cu romi și români, cu încoronări de regi și lacrimi de președinți) de Transilvania și de numele țării mele: România. După un astfel de “succes” mediatic croit numai și numai de dragul audienței, sunt sigur că mândria de a fi român e la locul ei, neatinsă de conjuncturi mediatice de sezon.
E clar că țara asta înseamnă mult mai mult decât  Băsescu, Ponta, Cioabă, Vadim, Dorin, Salam și Iulian - așa cum o văd mulți jurnaliști de pe malurile Dâmboviței. Spun asta pentru că cele mai multe dintre posturile de știri regionale nu au acordat aceeași importanță morții lui Florin Cioabă, așa cum au făcut-o posturile de la București. Ea a fost o știre printre multe altele, iar agenda locală sau regională a ocupat un spațiu destul de important în pachetul de știri.
O fi competiția foarte dură între televiziuni, o fi capitalism sălbatic, dar până unde pot merge jurnaliștii de dragul audienței? Faptul că au fost lansate speculații și nu știri privind, de pildă, suma pentru tratamentul lui Florin Cioabă în spitalul din Antalya, ne arată că nimeni nu a mai respectat criteriul verificabilității știrii din mai multe surse.
Hiperbolizarea cifrelor privind sumele de bani alocate pentru plata spitalizării, exagerarea numărului de romi participanți la înmormântare la ordinul sutelor de mii, lansarea supoziției că plata cheltuielilor de spitalizare pentru regele rom va fi făcută din bani publici, vizibilizarea excesivă a luxului și a bogăției romilor  ne indică clar că cei mai mulți dintre jurnaliști au sacrificat deontologia de dragul audienței sau au fost victimele unei dezinformări și manipulări ordinare.
Minoritatea romă a fost reprezentată mediatic preponderent negativ în cazul Cioabă. Romii au fost utilizați, provocați și încurajați să dea declarații aiurea. Uneori efortul jurnaliștilor de a surprinde ridicolul nici nu a fost prea mare. Sub lumina reflectoarelor, unii dintre romi s-au simțit actori importanți în tragi-comedia încoronării. Luxul câtorva a fost exhibat excesiv pentru a suprageneraliza, în condițiile în care 90% din membrii acestei comunității trăiesc într-o sărăcie cruntă. Pe scurt, mesajul mediatic  a fost unul care alimentează prejudecăți, care creează disocieri identitare. Și e nedrept, mai ales pentru acei romi care au ales integrarea.
În fine, nu știu cât de mult au crescut sau nu prejudecățile românilor față de romi după mediatizarea cazului Cioabă, dar, în mod cert, hiperbolizarea realității și acordarea unei atenții excesive înmormântării și așa-zisei încoronări a celor doi regi ai romilor era exact ceea ce îi mai lipsea imaginii României în Europa.
Cei care au avut curiozitatea de a urmări canalele de știri neromânești în aceste zile au putut vedea că jurnaliștii din alte țări vorbesc despre povești de succes, despre locuri de muncă, despre infrastructură, despre natură, vacanțe și timp liber, despre cărți, muzică, filme și cultură.  La noi, nu se poate! România mediatizată e un cancan generalizat, e o țară urâtă, mâzgălită de dejecții jurnalistice în fiecare clipă, e o țară în care patologicul e ridicat la rang de normalitate.
Or fi și politicienii de vină și om fi și noi responsabili pentru această stare de fapt, dar lipsa de profesionalism, goana după audiență și deficitul de responsabilitate ale unor jurnaliști români se pot întoarce împotriva tuturor. Ei au forța de a crea o realitate asimetrică și disonantă față de ceea ce mulți dintre români mai văd încă în România: o țară normală în care merită să trăiești. Dar asta nu e o știre, nu e așa?

Publicat in Transilvania Reporter, 26 august 2013

Ucigaşii speranţei

Am auzit adesea oameni care  aproape că idolatrizează trecutul, spunând: „ Ce fabrici, ce uzine, se făceau înainte! Ce şcoală! Azi, nimeni ...