pe cărările patriei

pe cărările patriei

miercuri, 20 iunie 2012

Educaţia şi reforma inutilă


E o căldură insuportabilă în aceste zile de iunie. Copii şi părinţi se vor îndrepta cu emoţie spre locurile  unde se va desfăşura festivitatea de sfârșit de an. Acelaşi ritual se va petrece şi acum, cu elevi jucăuşi şi nerăbdători în aşteptarea vacanţei, cu profesori protocolari şi cu părinţi aproape obsedaţi de confirmarea succesului pentru propriul copil.
Am observat  un fenomen ciudat în rândul copiilor din primele clase de gimnaziu. Cei mai mulţi dintre ei vin în clasa a I-a cu un instinct aproape natural şi nealterat, de identificare a nevoilor şi de satisfacere a intereselor proprii. La fel ca şi copiii de vârstă preşcolară, ei dezvoltă singuri soluţii, interacţionează şi acţionează extrem de creativ.  Şi, în plus, mai şi zâmbesc.  După o vreme, aşa cam prin clasa a III-a, zâmbetul începe să le dispară şi devin din ce în ce mai preocupaţi de sarcini despre care ai spune că au fost inventate doar de dragul de a le ocupa timpul.  Aptitudinile înnăscute de satisfacere a nevoilor nu se mai dezvoltă în competenţe superioare de adaptare la diverse situaţii sociale, iar creativitatea  le este amputată de un sistem de învăţământ pentru care memorarea informaţiei şi disciplina sunt la ordinea zilei. Prin presiunea actului educaţional se vrea transformarea lor în roboţei sociali, în persoane pentru care supunerea şi conformismul ar trebui să fie valori de bază. Procesul continuă apoi în învăţământul secundar, la liceu şi chiar în facultate.
E clar că integrarea socială presupune conformitate, dar nu conformism. Conformismul este supunerea oarbă promovată de un sistem educaţional specific mai degrabă unei societăţi totalitare. Într-o lume deschisă, liberă, globalizată, informatizată şi extrem de dinamică, profilul absolventului trebuie să includă competenţe care să reducă dependenţa faţă de instituțiile statului şi să încurajeze iniţiativa, adaptarea  şi asumarea riscului. Numai aşa este posibilă performanţa.
Cred că şi decidenţii politici sunt de acord cu necesitatea unei schimbări în educaţie care să răspundă noilor provocări, dar nu s-au pus încă de acord cu privire la drumul de parcurs. Nu ştiu dacă în România mai există vreun sector care să fi fost obiectul reformei atât de intens precum cel al educaţiei. Reforma permanentă s-a transformat însă în instabilitate. Sistemul nu mai este predictibil nici pentru elevi şi nici pentru părinţi, pentru că de peste 20 ani sunt cobaii unor încercări repetate de reformă. Din cel puţin patru în patru ani  asistăm la negarea modelului de reformă în funcţie de culoarea politică, pentru ca cei mai mulţi  miniştrii ai educaţiei să devină apoi victime ale propriei inconsecvenţe şi să schimbe aproape anual regulile jocului. Ce să mai înţeleagă elevii şi părinţii din toată această dinamică în care îţi poţi face un plan pentru cel mult şase luni?
O reformă negândită generează şi o serie de efecte secundare, cu un impact major asupra calităţii educaţiei.
De exemplu, modificarea modalităţii de evaluare şi acces la liceu pe baza unor criterii în care contează foarte mult media generală obţinută de elevi a creat un sistem dubios,  în care şi părinţii şi profesorii sunt complici. Profesorul prost plătit de către stat nu mai performează la clasă şi îi dă de înţeles părintelui că, pentru a avea o medie bună, copilul ar trebui să mai ia nişte ore suplimentare. Şi aşa, în timpul liber, când ar trebui să îşi facă temele, elevii merg la meditaţii. Acest sistem paralel de învăţământ funcţionează acum nu atât pentru îmbunătăţirea performanţei elevilor (care oricum ar trebui să aibă loc la clasă),  ci pentru ca unii dintre elevi să aibă medii mai mari şi să îşi mărească şansele de a intra la un liceu mai bun. Nu îţi trimiţi copilul la meditaţii, nu îi dau media zece - acesta este răspunsul indirect de şantaj al profesorilor la politica de salarizare din educaţie. Corect am spune pentru că profesorii o duc rău, dar, în calitate de  contribuabil, eu spun că pentru mine e o impozitare dublă. Oricum surplusul de performanţă şcolară a elevilor care beneficiază de meditaţii e discutabil. Ziua are numai 24 de ore şi să urmezi un învăţământ formal şi, în paralel, unul informal devine extrem de solicitant.  Şi atunci, nu ar fi mai bine să privatizăm educaţia cu totul şi să mai reducem din taxele şi impozitele pe care le plătim statului?
Un alt efect secundar al reformei educaţiei este reprezentat de masificarea şi devalorizarea diplomelor. Introducerea autonomiei universitare a permis instituţiilor de învăţământ să îşi mărească resursele financiare prin suplimentarea numărului de locuri cu taxă. Rezultatul a fost în unele cazuri creşterea de până la zece ori a numărului de studenţi, cu relativ acelaşi număr de profesori universitari, e drept, mult, mult mai bine plătiţi. De aici au venit ulterior şi numeroasele acuzaţii privind eternizarea  pe post a corpului profesoral, nepotismul din universităţi sau discrepanţele uriaşe în plata profesorilor universitari faţă de asistenţi sau lectori. Chiar dacă profesorii universitari au ajuns să fie mai bine plătiţi, calitatea educaţiei a scăzut iar absolvenţii sunt din ce în ce mai slabi. A avea azi o licenţă nu mai înseamnă mare lucru. Şi aş putea spune că situaţia e cam aceeaşi şi pentru doctorat. De dragul  banilor sau pentru a obţine protecţia politică a unui sistem generator de beneficii, decidenţii universitari au permis ca tot soiul de impostori să invadeze lumea celor care credeau că o diplomă de doctor mai înseamnă ceva. Nu întâmplător scandalurile de plagiat sunt acum atât de uşor de probat.  Dar asta se întâmplă când universităţile s-au transformat în fabrici de diplome şi au renunţat la exigenţele unui învăţământ performant. E suficient să ne uităm în top 500 şi vom vedea că România nu are nici o universitate, spre deosebire de unele ţări post-comuniste, cum ar fi Ungaria, Polonia sau Slovenia.
Deşi pare un truism, învăţământul nostru continuă să fie centrat pe informaţie, ceea ce este total inadecvat într-o lume în care informaţia este disponibilă pe Internet. Sistemul educaţional  trebuie să fie centrat şi pe formare, nu doar pe informare. Dar el este complet desincronizat, iar mulţi dintre  dascăli, la fel. Ei transmit elevilor şi studenţilor doar informaţii şi au pretenţia ca aceştia să le reproducă. Notele se acordă în funcţie  de cât de exersată îţi este memoria. Un exerciţiu total inutil pentru că piaţa muncii nu are nevoie de oameni cu mintea plină de informaţii perisabile, ci de indivizi cu potenţial de învăţare, relaţionare şi adaptare la cerinţele unei lumi ce se bazează pe competitivitate Degeaba ne mândrim cu câţiva elevi care ajung să fie premiaţi la olimpiadele internaţionale de matematică sau cu absolvenţi care excelează în sectorul IT, pentru că ei reprezintă excepţia, nu regula. Ceea ce produce învăţământul nostru  ca medie pentru naţiunea română e departe de formarea unui potenţial creativ şi a unor abilităţi minimale de adaptare, ca precondiţie pentru o performanţă ulterioară pe piaţa muncii.
Un alt fapt este că în şcoală se promovează o falsă dezirabilitate socială.  Una este lumea despre care profesorii vorbesc la clasă prin prisma programei şcolare şi alta este lumea în care trăim. Şcoala nu prea le oferă competenţe elevilor pentru a se descurca în lumea reală  pentru că, pur şi simplu, nu este conectată la ea. De pildă, nimeni nu le vorbeşte elevilor despre regulile nescrise ale succesului, despre relaţionarea socială sau despre leadership. Mulţi părinţi nu ştiu să le explice copiilor cum stau lucrurile sau preferă tăcerea,  pentru că uneori răspunsurile ar veni în contradicţie cu ceea ce se învaţă la şcoală.
Din păcate, mulţi dintre elevi caută răspunsuri la această ruptură axiologică în mass media, unde se promovează adesea succesul facil. Elevii se întreabă ce rost mai are atunci credinţa într-o societate meritocratică promovată de şcoală, când poţi să ajungi parlamentar, ministru, om de afaceri sau celebru şi fără prea multă şcoală. Anti-modelele sunt mereu pe ecrane, iar forţa lor persuasivă nu poate fi negată.
Soluţia nu este cenzura sau limitarea libertăţii de exprimare, ci adaptarea şcolii la lumea reală, regândirea actului educaţional, astfel  încât acesta să creeze absolvenţilor competenţe de adaptare, comunicare şi interacţiune socială - ca premise pentru performanţă şi succes social.
Altfel spus, şcoala nu trebuie să mutileze, ci să dezvolte ceea ce avem deja: dorinţa de a reuşi şi de a ne satisface propriile nevoi şi interese, individual sau în grup. Doar aşa vom fi capabili să nu mai producem asistaţi sociali şi decidenţi incompetenţi, ci oameni cu inteligenţă socială, capabili de iniţiativă, leadership şi performanţă.  Altminteri, orice reformă este inutilă.
Hey, teachers! Leave those kids alone!

luni, 4 iunie 2012

Puterea unui singur vot


Duminica ar trebui să mergi la vot. E drept că nu te obligă nimeni pentru că e alegerea ta. Poate e mai simplu să stai acasă şi să priveşti spectacolul ştirilor la TV.  În fond, de ce ar trebui să te mai oboseşti să mergi, să stai la coadă şi să votezi, dacă televiziunile ne arată tot timpul secţiile de votare pline cu oameni? Dacă nu mergi la vot, eviţi şi problema argumentării propriei tale alegeri. E mult mai comod să fii absent, indiferent şi să eviţi, de fapt, responsabilitatea alegerii tale.  Tu nu ai timp, tu nu ai chef, tu nu vrei, tu îi laşi pe alţii să decidă, nu? Greşit, aş spune eu! Eşti responsabil tocmai pentru că alţii aleg în locul tău.
Să reformulăm: Duminică nu trebuie să mergi la vot, duminică ai şansa de a vota!
Ai şansa de a-i da afară pe cei care te-au minţit, te-au păcălit şi te-au furat patru ani. Ai şansa de a-i pedepsi pe cei care au promis şi nu au făcut nimic sau au făcut doar pentru ei şi pentru clica lor mereu abonată la contractele cu statul. Dacă drumurile arată prost, dacă parcurile sunt neîngrijite, dacă nu este curat sau dacă scandalurile de corupţie au pătat imaginea oraşului sau a comunei în care locuieşti, acum e momentul să spui: ”Nu mai vreau. Ajunge, domnule primar! E timpul să pleci!”. Prin votul tău ai şansa de a schimba ceva şi poţi să o faci. Dar dacă nu votezi, nu se schimbă nimic!
Ai şansa de a da un vot pentru primarul tău, dacă a fost corect şi a făcut ceva pentru tine şi pentru oameni. Dacă ţi-a asfaltat sau reparat  strada, dacă a făcut sau refăcut infrastructura de apă şi canalizare, dacă te poţi bucura de un nou pasaj sau de un pod, dacă ţi-a reabilitat termic blocul în care stai sau dacă parcurile arată bine şi totul este curat, atunci a dovedit că este un om al proiectelor şi al faptelor. Dacă primarul a atras investiţii şi fonduri europene, dacă a cheltuit banul public transparent şi cu chibzuinţă sau dacă simţi că eşti mai mândru de oraşul tău sau comuna ta, atunci continuitatea este binevenită şi merită să îi acorzi credit pentru încă patru ani. Oamenii care prin fapte dovedesc interes, corectitudine, apropiere faţă de cetăţean şi preocupare pentru treburile comunităţii merită să rămână în funcţie.  Acum e momentul să îţi răsplăteşti primarul prin vot. Dar dacă nu o faci, el pleacă!
Poate te întrebi dacă, în toată marea asta de oameni, votul tău mai cântăreşte ceva. Nu te lăsa descurajat de cei care îţi spun că votul tău nu contează. Cu noile schimbări legislative privind alegerea primarilor dintr-un singur tur, votul tău contează acum mai mult ca niciodată. Nu te lăsa manipulat atunci când ţi se spune să nu mergi la vot. Tema asta face parte din instrumentele utilizate de-a lungul anilor de către unii politicieni pentru a-i demobiliza pe nehotărâți şi pentru a influenţa rezultatul alegerilor prin prezenţa la vot a alegătorilor activi. E un truc mai vechi prin care vor să convingă oameni ca tine să stea acasă pentru ca, în aritmetica votului, ei să îşi facă jocurile. Dar dacă tu votezi, jocurile lor pot fi spulberate!
Unii îţi vor spune că nu contează cine votează, ci acela care numără voturile. Prin urmare, nu merită să mergi la vot pentru că oricum voturile sunt măsluite. Nu te lua după ei pentru că lucrurile nu stau chiar aşa.  Nu pot fura ei atât de multe voturi pe cât se spune. E o altă şmecherie prin care vor să te facă să stai acasă, să îţi răpească şansa de a-i arde cu votul tău. Nu te lăsa păcălit! Acum e momentul să pedepseşti corupţia, hoţia, incompetenţa şi minciuna. Dar dacă stai acasă şi nu votezi, indignarea ta faţă de ziua de azi e inutilă şi ucide speranţa de mâine!
Ştiu că nu întotdeauna eşti mulţumit de candidaţii pentru fotoliul de primar. Aşa e, unii dintre ei sunt mediocri, leneşi sau pur şi simplu ticăloşi, dar nu sunt toţi aşa. Sunt printre ei şi oameni de ispravă. Ascultă, priveşte, gândeşte ce au făcut bun sau rău şi alege.  Nu te lua după promisiuni deşarte şi fii atent la ce a promis candidatul pentru că dacă a promis prea mult, te păcăleşte. Nu există soluţii salvatoare cu zeci de mii de euro pentru fiecare cetăţean sau viitoare cruciade împotriva ciocoilor. Nu există eroi care să schimbe lumea peste noapte, doar oameni mai mult sau mai puţin gospodari.  
Unii candidaţi au încercat să te cumpere cu mici şi bere, cu o găleată sau cu o pungă de zahăr sau orez, iar duminică  poate îţi vor da şi bani pentru votul tău. Se întâmplă frecvent, mai ales la sate. Sunt unii politicieni care cred că suntem un popor ce merită să fie tratat ca o adunătură de proşti cu mâna întinsă. Nu vota aceste căpuşe care distrug şi murdăresc tot ce a mai rămas din credinţa ta în democraţie! Nu îi vota pentru că ei sunt cei mai răi dintre toţi. Şi nu îţi spun să nu le accepţi mita electorală pentru că e ilegal şi se pedepseşte cu închisoarea, ci pentru că în acest fel îţi baţi joc de viitorul tău şi al copiilor tăi. Nu te lăsa înşelat de faptul că ăştia ţi-au dat ceva, în timp ce ceilalţi nu ţi-au dat nimic, pentru că greşeşti. Te-ai gândit vreodată cât de mult vor fura mâine din taxele şi impozitele tale cei care azi îţi oferă mici şi bere? Ei ştiu că votul tău contează şi vor să îl cumpere, dar dacă îl vinzi atât de ieftin, să nu plângi într-o zi că timp de patru ani pe strada ta nu s-a întâmplat nimic bun!
S-ar putea să nu îţi placă spectacolul poate uneori degradant al campaniilor electorale pentru că nu vrei să te identifici cu tot acest circ marcat de manipulare, acuzaţii şi minciuni, doar de  dragul voturilor. Poate nu te mai interesează politica şi dacă sondajele tot stabilesc aprioric învingătorii, te întrebi ce sens mai are să mergi la vot. Te gândeşti că ai putea să stai acasă cu familia, să mergi în parc sau la un film, să citeşti o carte sau să faci orice altceva mai bun decât să mergi la vot.  Poate chiar nu vrei să fii egal prin votul tău cu cel care se prostituează electoral şi se vinde pentru o bere sau pentru o sută de lei. Dar nu uita că ceilalţi votează, iar un conducător nu poate fi mai bun decât cei care îl aleg. Dacă vrei ca primarul tău sau aleşii tăi să fie altfel, mergi la vot!
Nu uita că indiferenţa şi pasivismul oamenilor buni sunt suficiente pentru ca cei răi să facă istorie. Şi când istoria e făcută de către cei răi, se moare pentru libertate. Se întâmplă şi azi în lume, iar nu demult am trecut şi noi prin asta. Votul e şi un act de respect faţă de cei care nu mai sunt pentru ca noi să putem alege.
Duminică, votează. Pentru că VOTUL TĂU contează!

Ucigaşii speranţei

Am auzit adesea oameni care  aproape că idolatrizează trecutul, spunând: „ Ce fabrici, ce uzine, se făceau înainte! Ce şcoală! Azi, nimeni ...